Deşi e dimineaţă, soarele arde sus pe cer, aşa cum nu a mai făcut-o de multă vreme. Se anunţă o zi foarte încinsă. După cum a început această zi, ar putea fi cea mai fierbine şi mai nemiloasă zi din acestă veră. Cerul mai puţin albastru decât de obicei pare a fi decolorat de ascuţişul razelor trimise de discul solar. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să dea ochii cu soarele care dogoreşte nepăsător.

La fel de speriat este şi vântul. Nu are curajul necesar să-şi arate chipul răcoros nici măcar o clipită. Încearcă din când în când să adie uşor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele atotputernic. Atunci când îşi face simţită prezenţa, răsuflarea sa este foarte fierbinte, asemenea respiraţiei unui balaur, care scuipă flăcări pe nări.

La sol situţia este şi mai dramatică. Iarba este mai uscată ca niciodată şi îngălbenită fără vreme. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul este pârjolit ca după un incendiu devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai puţină apă decât de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepţi în faţa soarelui nemilos. Seceta foarte mare le-a uscat până şi voinţa de a rămâne verzi. Par aduşi de spate, asemenea unor bătrâni apăsaţi de greutatea anilor mulţi. Frunzişul copacilor nu mai este la fel de mare ca astă-primăvară, iar culoarea de un verde sănător s-a transformat într-un verde-gălbui bolnăvicios.

Cele mai puţin supărate pe urgia vremii sunt câteva şopârle. Cu pielea multicoloră, strălucind în bătaie razelor soarelui, se odihnesc sub cerul liber, chiar dacă afară temperaturile au devenit insuportabile. Piatra pe care stau deja trebuie să fie incinsă la maxim, dar şopârlele nu par a băga de seamă. La fel de leneşe ca de obicei, îşi întind mai bine corpul pentru a capta cât mai mult din căldura soarelui.

Indecis, dacă să se bucure sau să se întristeze de această zi toridă, este lacul din apropiere. În luciul său, razele soarelui se joacă vesele împrăştiind în jur reflexe puternice şi valuri de căldură. Mai puţin adânc decât de obicei şi poate cel mai puţin întins de când se ştie el, lacul priveşte drept în ochi rotundul aprins al soarelui. Îl întreabă dacă are de gând să fie la fel de capricios toată luna lui cuptor. Soarele îi răspunde printr-un zâmbet maliţios, împrăştind pe suprafaţa lacului raze usturătoare.

Acesta este doar începutul celei mai călduroase perioade a anului, luna iulie, luna lui cuptor. Dintr-un prieten al naturii, care aducea până mai ieri veselie şi bucurie împrejur, acum, soarele se transformă într-un veritabil duşman al acesteia.

De

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *