Picurii mari şi grei cad furioşi din înalturi. Parcă s-au rupt zăgazurile cerului. Ploaia deasă nu are nicio milă faţă de pământul deja ticsit peste măsură de apă. Solul nu mai poate înghiţi apa care cade fără încetare de câteva ore, astfel că formează şiroie mari, care se preling la tot pasul. Întreg cuprinsul pare un râu ieşit din matcă.
Crengile copacilor se apleacă obosite în faţa patimii ploii. Un vânt rece, şi suficient de puternic cât să încline copacii, îi ţine isonul. Cea mai afectată de urgia ploii este iarba. Aceasta se chinuie din răsputeri să-şi păstreze firişoarele verzi la suprafaţă pentru a putea respira în voie. Dacă ploia va continua în acelaşi ritm, nu va mai rezista multă vreme. Câteva flori şi-au pierdut petalele frumos colorate. Arată de parcă ar fi supărate de pierderea suferită; apa se scurge pe frunzele lor asemenea unor lacrimi pline de durere. Pe nesimţite, ploaia îşi pierde puterile. Stropii de ploaie cad din ce în ce mai rar şi fac loc razelor de soare. La început timide, dar mai apoi puternice, reuşesc să învingă urgia ce nu părea să aibă sfârşit. Ici colo se aud ciripituri de păsări, semn că-şi părăsesc ascunzătorile. Se pregătesc să se înfrupte din aerul proaspăt al naturii de după ploaie.
Foarte buna descrierea 🙂 .
M-ai ajutat mult
~!!!!~